Nota mea:
“ How do you live a life full of nothing?”
Câteodată subînţeleasă, câteodată explicit formulată, această întrebare este enigma la care îşi propun să răspundă pe tot parcursul peliculei „El secreto de sus ojos” personajele principale Benjamin Esposito şi Ricardo Morales, doi bărbaţi îndrăgostiţi şi fideli care, din motive diametral opuse, şi-au pierdut iubirile vieţii. Mărturisesc că, indusă în eroare de titlu, am fost convinsă că filmul regizorului argentinian Juan Jose Campanella se va axa pe o poveste de dragoste şi nu mi-a venit să-mi cred ochilor atunci când acţiunea a debutat în forţă cu un viol şi o crimă de o brutalitate ieşită din comun, urmând încet-încet scheletul unei intrigi poliţiste în care investigaţia era punctată de prelevarea de probe de la locul faptei, formarea unui cerc de suspecţi, identificarea unui bărbat obsedat în trecut de victimă care corespunde profilului ucigaşului şi căutarea neobosită a acestuia timp de aproximativ un an prin toate cotloanele capitalei Buenos Aires. Impresionat de sentimentele profunde pe care funcţionarul bancar Ricardo Morales le nutreşte faţă de proaspăta lui soţie Liliana Coloto, o profesoară în vârstă de 23 de ani al cărei zâmbet iradiază numai lumină şi care a fost măcelărită cu atâta sadism de către un sociopat cu un comportament sexual deviant, avocatul Benjamin Esposito (Ricardo Darin) ia justiţia în propriile mâini şi se războieşte cu sistemul legal care vrea să închidă cazul pe motiv că a trecut deja o perioadă suficient de lungă de la comiterea crimei, iar investigaţia nu a scos la suprafaţă rezultate concrete sau dovezi concludente pentru a justifica cheltuirea banului public în continuare.
Obsesia vindicativă a soţului Lilianei rămâne fără finalitate, deşi acesta îşi petrece fiecare oră liberă prin gările oraşului în speranţa că ucigaşul, probabil navetist, îşi va face apariţia pe peron. Mult mai norocos este Benjamin Esposito, cel care a lansat teoria potrivit căreia infractorul căutat ar fi Isidoro Gomez, un prieten din copilărie al victimei, care a fost întotdeauna nebun după Liliana şi care şi-a schimbat domiciliul şi locul de muncă imediat după crimă. Intuiţia subalternului alcoolic al lui Esposito pe nume Pedro Sandoval, care spune că un bărbat îşi poate modifica chipul, locuinţa, familia, iubita, religia, Dumnezeul, dar nu îşi poate schimba pasiunea, îi conduce la stadionul echipei de fotbal Racing Club, favorita lui Isidoro Gomez, acolo unde chiar îl capturează pe suspect. Dacă nu ar fi fost vorba de cea de-a patra tentativă de prindere a criminalului, scena mi s-ar fi părut complet trasă de păr întrucât numai cine nu a fost niciodată pe o arenă de fotbal a unei echipe de Liga I din orice ţară din lume poate crede că este banal să identifici o persoană în marea de suporteri din galerie. Chiar şi aşa, în afară de cazul în care Diavolul şi-ar fi băgat coada, tot lipsită de credibilitate rămâne secvenţa în care cei doi funcţionari de tribunal îl bat pe umăr (la figurat desigur) pe Gomez şi dau ceaţă efectivelor de poliţie cantonate în preajma ieşirilor din stadion.
Mult mai aproape de adevăr este scena în care, după ce ingeniosa procuroare Irene Menendez Hastings (Soledad Villamil) îl provoacă pe suspect prin jigniri studiate aduse virilităţii şi calităţilor lui fizice, reuşind astfel să îl scoată din pepeni şi să îi smulgă o confesiune, periculosul criminal este lăsat în libertate de către un poliţist care pune mai presus orgoliul personal decât siguranţa cetăţenilor, ba mai mult este promovat la rangul de bodyguard şi i se dă o armă pe mână.
În cea de-a doua jumătate a peliculei mi-am dat seama că totuşi a fost corectă presupunerea iniţială că filmul „El secreto de sus ojos” tratează o poveste de iubire, dacă nu chiar două poveşti de iubire interconectate prin intermediul acestui caz de viol şi crimă. După 25 de ani de la producerea tristului eveniment al morţii Lilianei Coloto, văduvul Ricardo Morales încă mai păstrează fotografia ei pe scrin, încă o mai jeleşte şi nici nu a luat în calcul posibilitatea de a-şi reface viaţa alături de o altă femeie, trăind în izolare şi definitiv ancorat în trecut. Cu toate că afirmă în repetate rânduri că nu a fost martorul unei iubiri similare cu cea a lui Ricardo Morales, Benjamin Esposito este la fel de loial şi devotat Irenei şi o iubeşte cu aceeaşi statornicie după o jumătate de secol ca şi în clipa în care aceasta a intrat pentru prima dată pe uşa biroului lor. Irene este măritată cu Alfonso, are doi copii şi o carieră de succes, îşi maschează destul de bine sentimentele de afecţiune faţă de Benjamin printr-o atitudine corectă de şef-subaltern, însă este evident faptul că, dacă barbatul ar fi avut curajul de a lua taurul de coarne şi de a-i propune să fugă cu el la Jujui cu 25 de ani în urmă, femeia ar fi părăsit totul fără niciun regret pentru a-l urma. M-a emoţionat momentul în care o Irene tânără şi neexperimentată aleargă după trenul care îl duce pe bărbatul iubit departe de ea, către o despărţire nesperat de lungă, doar pentru a-şi lipi palma de palma lui pe geamul vagonului. Daca el ar fi rostit un singur cuvânt atunci, toată existenţa lor plină cu nimic ar fi fost umplută cu iubire…
Dintr-un anumit punct de vedere relaţia dintre Benjamin şi Irene este mai dureroasă decât cea dintre Ricardo şi Liliana întrucât au rămas amândoi în viaţă, frustraţi, îngropaţi în regrete şi copleşiţi de întrebarea „Ce-ar fi fost dacă…?” Cu menţiunea că lor li se oferă şansa de a îndrepta ezitările tinereţii spre finalul filmului, în spatele unei uşi închise de birou, care te face să-ţi doreşti să te transformi într-o muscă şi să te strecori pe gaura cheii.
Filmul merită o notă de 9 măcar pentru sfârşitul imprevizibil, care ar fi putut deveni previzibil dacă aş fi acordat mai multă atenţie pe parcursul derulării acţiunii filozofiei de viaţă a lui Ricardo Morales (Pablo Rago) şi modului în care acesta îşi expune părerea personală despre aplicarea pedepsei capitale. Declar că împărtăşesc punctul de vedere al eroului că un criminal violent şi sadic scapă nemeritat de ieftin dacă i se injectează o substanţă letală şi chiar dacă este prăjit pe scaunul electric, soluţia adecvată fiind aceea de a-i administra un tratament similar celui pe care i l-a administrat el victimei. Sau să îl loveşti sub centură, acolo unde îl doare pe el mai tare, recurgând la un soi de picătură chinezească care să îl scoată din minţi. Duritatea corecţiei pe care i-o serveşte zi după zi, timp de 25 de ani, soţul răzbunător al Lilianei Coloto lui Isidoro Gomez constă nu atât în lipsirea de libertate, ci în izolarea de lume, în atentarea la calitatea omului de a fi un animal social. O scufundare impusă în tăcere care este mai grea decât lespedea unui mormânt.
„Ochii vorbesc. Dar câteodată spun numai prostii şi ar fi mai bine să tacă” declară îndrăgostitul Esposito. Păcat că nu ştim întotdeauna să descifrăm ce se ascunde în umbra unei priviri, să aflăm secretul din spatele ochilor ei … sau ai lui …
Poze El secreto de sus ojos
Trailer El secreto de sus ojos
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu