Subscribe:

Ads 468x60px

Powered By Blogger

miercuri, 15 iunie 2011

Baarìa (2009)

baaria

Nota mea: **********

Pentru cine e familiarizat cu Giuseppe Tornatore, Baaria nu inseamna decat o compilatie de resorturi dramatice binecunoscute ale regizorului intr-un film epic. Cine se afla la primul contact cu filmele lui, Baaria poate reprezenta fie o surpriza incantatoare, fie un dezastru plictisitor de 150 de monstruoase minute. Sau poate nu? Cert e ca pelicula este un proiect intim al lui Tornatore, un fel de intoarcere la origini, o reinsufletire a locurilor natale atat de dragi. Sicilia si mai cu seama Baaria sunt radacinile spre care regizorul isi intoarce privirea sub forma unui film, cand drama, cand comedie, cand vis, cand realitate, oferind in egala masura nostalgie si umor. La nivel cinematografic, Tornatore reuseste ca nimeni altul sa creeze o Italie picturala, cu detalii si imagini specifice regiei lui, elemente marunte care-mi amintesc de fiecare data cand ii vizionez filmele de ce este regizorul meu preferat.

Am pornit la drumul vizionarii cu convingerea ca filmul imi va placea. Nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca notele de noutate erau infime. Am recunoscut in Baaria cate un pic din fiecare film vizionat anterior, fie ca e vorba de imagine, de resorturi dramatice, de constructie a personajelor. Putina imagistica din Nuovo Cinema Paradiso, cateva caractere din Malena, putin fantastic din La Leggenda del Pianista sull’oceano. Am concluzionat, incercand sa rememorez ce am vazut, ca Baaria e atat de mult si totusi atat de putin. O insiruire de cadre, frumoase daca sunt luate separat dar impreuna nu au reusit sa-mi transmita decat mesajul portretistic.

Desfasurat pe parcursul a trei generatii, filmul urmareste viata lui Peppino Torrenuova, incepand cu perioada copilariei lui pana aproape de varsta a treia. Se poate considera, pe buna dreptate, ca este, de fapt, povestea lui Tornatore insusi, filmul fiind deopotriva autobiografic.

Cu un buget de 30 de mil de dolari, este probabil cel mai scump film italian de pana acum. Paradoxal, nu actorii mari au primit rolurile principale, ci prea putin cunoscutii Francesco Scianna si Margaret Madè. Monica Belluci, Raoul Bova, Michele Placido, toti au doar roluri cameo. Am certitudinea ca, la sfarsitul filmului, va va fi foarte greu sa spuneti ce personaje au intruchipat, aparitiile lor fiind fugitive. De asemenea, sunt convinsa ca muzica lui Ennio Moriccone, colaboratorul parca de-o vesnicie al lui Tornatore in ceea ce priveste coloanele sonore, va ramane in minte multa vreme.

As vrea sa conchid prin a evidentia ca frumusetea filmului, atat cat am putut-o identifica eu, se regaseste la nivel de dialog si de personaje, nu atat in poveste. Privind totusi in ansamblu, marturisesc ca la sfarsit am avut senzatia ca mi-a scapat ceva. Si nu-mi pot da seama ce…

Poze Baarìa

Poze  - Baarìa Poze  - Baarìa Poze  - Baarìa Poze  - Baarìa Poze  - Baarìa

Subtitrare Baarìa

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu