Jeux d’enfants aka Love me if you dare, în regia şi scenariul lui Yann Samuell, este o dramă romantică franţuzească din 2003, presărată cu umor pe alocuri. Printre filmele regizate deYann Samuell se numără My sassy girl (2008) şi The great ghost rescue (2009), însă doarJeux d’enfants primeşte la festivaluri de film două nominalizări (cel mai bun scenariu; cel mai bun film de dragoste) şi două premii (cea mai bună actriţă de dramă şi cel mai bun regizor/scenarist).
“O viaţă întreagă pentru a spune „Te iubesc”. Optzeci de ani pentru derularea unei poveşti de dragoste… Şi totul din cauza unui joc. Poate mai bine spus graţie unui joc. Sophie şi Julien au trasat regulile jocului. Ei sunt, pentru tot restul vieţii, jucătorii, arbitrii… şi deseori sunt chiar victimele. Desfiinţând orice tabu, sfidând orice autoritate, bătându-şi joc de orice şi de oricine, râzând, făcându-şi singuri rău… Poate că un singur lucru îi salvează… faptul că se iubesc.” Aceasta ar fi pe scurt povestea interpretată de Marion Cotillard şi Guillaume Canet. Doi actori simpatici şi foarte buni. Să nu uităm că Marion Cotillard a câştigat Oscarul şi Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă în filmul La vie en rose(La Mome) iar Guillaume a câştigat Cesarul pentru cel mai bun director cu Ne le dis a personne.
Aşadar, ce doi actori îşi joacă rolurile cu profesionalism, formând un cuplu perfect. Trăirile lor se manifestă puternic, spontan, original. Prin grafică, culori, ficţiune, filmul poate părea destul de ciudat la început, însă ţinând cont de faptul că este tipic franţuzesc, ne putem aştepta la cele mai groteşti scene. Cu toate acestea, povestea este profundă, dramatică, emoţionantă, şocantă şi imprevizibilă. Yann Samuell mărturiseşte că a dorit să facă un film simbolic, o comedie romantică în care cele două personaje să aibă prea multe probleme ca să poată spune că sunt îndrăgostite. Şi totul din cauza unui joc aparent innocent, pe care Sophie şi Julien (Marion Cotillard şi Guillaume Canet) îl încep în copilărie. O dată cu trecerea anilor, prietenia lor se consolidează iar obsesia pentru jocul distractiv şi provocator devine din ce în ce mai mare. Atât de mare încât la un moment dat, cei doi încep să-şi facă rău reciproc. El o duce legată la ochi pe ea în faţa trenului, ea hotărăşte ca timp de 10 ani el să nu o caute – sunt doar două dintre provocările şi pedepsele maliţioase.
La capitolul decoruri, regizorul s-a inspirat foarte mult din lumea în care s-a petrcut propria sa copilărie. Sunt folosite foarte multe decoruri întrucât scenele se succed într-o manieră rapidă. Culorile sunt multe, vii, puternice, iar în ceea ce priveşte piesa La vie en rose,folosită ca şi coloană sonoră în patru variante diferite de original, Yan Samuell mărturiseşte că a ales versiunile decalate şi dinamice pentru a sugera acei copii care plonjează într-o lume de adulţi, nu doi adulţi care rămân în lumea copilăriei.
Jeux d’enfants este unul dintre puţinele filme atipice, lipsit de clişee atunci când vine vorba despre iubire. Un film în care jocul este dus la extrem şi în care, comedia se transformă în dramă. Un film original, dinamic, incitant – care merită văzut! Donc, cap ou pas cap?…
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu