Subscribe:

Ads 468x60px

Powered By Blogger

luni, 13 iunie 2011

Water for Elephants (2011)

on-the-set-of-his-new-film-Water-For-Elephants-robert-pattinson-13635492-700-432

Jakob Jankovski (Robert Pattinson) este un tânăr pe care îl năpădesc problemele înainte de vreme. Acesta este în anul terminal al facultăţii de medicină veterinară şi este chiar la examenul final când află teribila veste: părinţii săi au murit într-un accident de maşină. Băiatul se trezeşte singur pe lume şi aruncat în problemele vieţii cotidiene, nu ştie încotro să o apuce. Astfel, ajunge într-un tren al circului care face reprezentaţii prin America.

Aici îi întâlneşte pe Marlena (Reese Witherspoon) participantă de asemenea în numărul cu cai şi pe soţul acesteia, August Rosenbluth (Christoph Waltz), directorul circului şi dresorul de animale. Jacob, devenit veterinarul circului, petrece din ce în ce mai mult timp împreună cu soţii Rosenbluth, descoperind bestialitatea cu care directorul circului tratează atât animalele, cât şi oamenii. Aflându-se atât de mult timp lângă tânăra soţie circăriţă, Jacob începe să se îndrăgostească de aceasta, sentiment reciproc de altfel. Cei doi plănuiesc să fugă împreună şi să trăiască o viaţă normală, însă sunt împiedicaţi de August. Jacob, cu ajutorul lui Rosie (micuţul elefant) o eliberează pe Marlena din ghearele soţului şi trăiesc toţi trei viaţa pe care şi-au dorit-o.

O ecranizare foarte reuşită din toate punctele de vedere, în care sunt foarte bine evidenţiate atât problemele vieţii cotidiene, cât şi dragostea puternică (şi nu numai) faţă de aproapele nostru dar şi faţă de animale.

Trailer

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu